Iosif de Copertino

De la Cathopedia
100%Decrease text sizeStandard text sizeIncrease text size
Share/Save/Bookmark
Salt la: navigare, căutare

Viaţa Sfântului Iosif de Copertino este o împletire de întâmplări banale şi de evenimente extraordinare. Deseori cădea în extaz şi mâini nevăzute îl purtau prin aer până la Sf. Tabernacol, sau până la icoanele Preacuratei Fecioare Maria, unde rămânea în rugăciune până când superiorul mănăstirii îi poruncea, chiar şi numai cu gândul, să revină la locul său; din corpul lui, slăbit de posturile îndelungate, emana un parfum neobişnuit, ce se simţea la mare depărtare, astfel că-i descoperea prezenţa oriunde s-ar fi aflat; privirea lui pătrundea adâncul conştiinţelor, şi nu de puţine ori cei care se întâlneau cu el se simţeau chemaţi de Iosif şi îndemnaţi să-şi spele sufletul; toate aceste daruri extraordinare erau învăluite într-o modestie şi o bunătate care au făcut din umilul călugăr un mare prieten al copiilor şi al tinerilor.

Primii ani

Iosif s-a născut în anul 1603, într-o familie foarte săracă din satul Copertino, localitate aflată în apropierea oraşului Brindisi, în sudul Italiei. Primele luni de viaţă le-a trăit într-un grajd, deoarece tatăl a trebuit să vândă tot ce avea pentru a-şi plăti datoriile făcute. De mic s-a arătat un copil atât de neastâmpărat, încât mama a fost nevoită să-l pedepsească de multe ori. Pentru a-şi câştiga existenţa, a fost dat ucenic la un cizmar, dar şederea pe scăunelul scund era o tortură atât de mare, încât tânărul Iosif s-a îmbolnăvit grav.

Respins

Pe când era bolnav, i-a promis lui Dumnezeu că se va dărui cu totul slujirii lui dacă se va însănătoşi. Dumnezeu îi ascultă rugăciunea şi, la vârsta de 17 ani, Iosif bate la poarta franciscanilor conventuali de la Grotella şi roagă să fie primit; aceştia apreciază că este incapabil de a învăţa ceva şi refuză să-l admită în rândurile lor. Atunci, el s-a adresat călugărilor franciscani capucini, ce l-au primit ca frate laic, situaţie pentru care nu se cerea o pregătire şi cultură deosebită, mulţi dintre laici fiind chiar neştiutori de carte. După câteva luni, i-au cerut să dezbrace haina călugărească ("a fost ca şi cum mi-ar fi smuls pielea de pe spate"- va mărturisi el mai târziu), deoarece au observat că deseori se oprea în loc şi rămânea nemişcat, parcă în afară de el însuşi, scăpând din mână tot ce avea; odată, într-o astfel de situaţie, a scăpat un teanc de farfurii. Au considerat că nu este sănătos.

Încearcă din nou

Chemarea lui Dumnezeu şi voinţa lui de fier i-au dat curaj să se adreseze din nou fraţilor de la Grotella. De data aceasta, i-au deschis poarta mănăstirii şi i-au încredinţat diferite munci simple, printre altele, şi aceea de a purta grijă de măgarul gospodăriei lor. Iosif s-a numit pe el însuşi "frate măgar", dar, îndemnat de o pornire lăuntrică tainică, i-a rugat pe superiori să-l ajute să devină preot. Cu toate eforturile imense pe care le-a depus, rezultatele au fost extrem de slabe; totuşi, ţinându-se seamă de intensa viaţă spirituală a lui, precum şi de faptul că la ultimul examen a dat răspunsuri mulţumitoare - el va destăinui că a fost întrebat despre unicul subiect pe care îl pregătise -, superiorii şi-au dat avizul favorabil şi el a fost sfinţit preot. Din acel moment, în viaţa lui Iosif din Copertino au intervenit din ce în ce mai des fenomene neobişnuite, dovadă a iubirii lui Dumnezeu faţă de el şi a sfinţeniei sufletului său.

Extazuri

Deşi era aproape total neiniţiat în probleme de teologie, avea darul divin al ştiinţei infuze şi a dat răspunsuri clare, înţelepte, asupra multor probleme delicate de doctrină şi exegeză, atunci când a fost consultat de diferiţi teologi. "Fratele cel mai ignorant din tot Ordinul Franciscan" - aşa se numea pe el însuşi - a fost chemat la Roma; papa Urban al VIII-lea l-a primit în audienţă, dar, după câteva cuvinte, fratele Iosif a căzut în extaz şi suveranul Pontif a putut constata personal ceea ce se petrecea cu acest suflet ales. Vestea despre asemenea fenomene extraordinare atrăgea mulţimile în jurul lui şi superiorii au fost nevoiţi să-l mute din mănăstire în mănăstire, pentru a evita aglomerările şi manifestările exagerate. Iosif a primit totul cu umilinţă şi linişte. Oriunde ajungea, căuta să fie de folos atât în mănăstire, cât şi în afară, îndeplinind sarcinile încredinţate, ajutându-i cu multă bunătate pe bolnavi şi semănând în inimile tuturor iubirea faţă de Preasfântul Sacrament al Euharistiei şi de Preacurata Fecioară Maria.

Moartea

Spre sfârşitul vieţii, superiorii au voit să-l trimită în marele convent din Assisi, dar de data aceasta a intervenit însuşi papa, sfătuindu-i să-l trimită în altă parte: "La Assisi", spunea el, "un Sfântul Francisc este mai mult decât suficient". Şi astfel, a fost trimis la Osimo, unde în ziua de 18 septembrie 1663, a încetat din viaţă. Pe patul de moarte, l-a asigurat pe superiorul său că nu avea nici un bun material pe care să i-l încredinţeze şi l-a rugat să-i înmormânteze trupul într-un loc comun, ca să fie uitat de toţi cât mai curând. "Fratele măgar", care şi-a trecut examenele cu nespuse greutăţi, astăzi este invocat cu încredere de către cei ce se pregătesc la diferite probe ale hărniciei şi inteligenţei lor.

Suggestions



Put the mouse over here to see this articles's contributors.