Biblia

(Din gr. biblía [pl.], cărţi, culegere de cărţi). Denumire dată ansamblului celor 73 de scrieri sacre, inspirate de Dumnezeu, dintre care 46, de origine ebraică, formează Vechiul Testament, iar 27, de origine creştină, formează Noul Testament.

Vechiul Testament

Prima parte a Sfintei Scripturi, formată din 46 de cărţi scrise î.C., inspirate de Duhul Sfânt: 5 cărţi care formează Pentateuhul sau Tora (lege), 16 cărţi istorice, 7 didactice şi 8 profetice. "Economia Vechiului Testament avea ca scop principal să pregătească venirea lui Cristos, Răscumpărătorul universului (...) Aceste cărţi, deşi conţin şi lucruri imperfecte şi condiţionate istoric, manifestă totuşi o adevărată pedagogie divină (...) În ele sunt adunate învăţături mântuitoare despre viaţa omului şi minunate comori de înţelepciune; în sfârşit, în ele se află ascunsă taina mântuirii noastre" (DV 15).

Noul Testament

A doua parte a Sfintei Scripturi (prima e Vechiul Testament) care cuprinde cele douăzeci şi şapte de cărţi inspirate de Duhul Sfânt: patru Evanghelii, Faptele Apostolilor, douăzeci şi una de Scrisori apostolice şi Apocalipsul. Toate cuprind o perioadă de timp de aproape un secol: de la naşterea lui Isus Cristos până la moartea evanghelistului Ioan. Termenul "testament" are sensul de alianţă. Noua şi veşnica alianţă încheiată de Dumnezeu cu oamenii a fost sigilată pe Cruce prin Sângele lui Cristos. "Cuvântul lui Dumnezeu, care este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oricărui om care crede, se înfăţişează şi îşi arată în mod eminent forţa în scrierile Noului Testament" (DV 17). "Aceste scrieri ne dezvăluie adevărul definitiv al Revelaţiei divine. Obiectul lor central este Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, faptele, învăţăturile, pătimirea şi glorificarea lui, precum şi începuturile Bisericii sub lucrarea Duhului Sfânt" (CBC 124).

Bibliografie

• Tamaș Ioan, Mic dicţionar creştin catolic, Iaşi, Sapientia, 2001.